La ora trei dimineaţă. Undeva într-un orăşel mic, pe o scară rece. Doi tineri stăteau şi râdeau şi vorbeau despre viaţă. Era ultima lor vară. Ultima vară neschimbată. Ultima vară când cerul era înstelat şi viitorul părea a fi un oraş foarte îndepărtat.
Pur şi simplu râdeau cât îi ţineau plămânii.
Râdeau despre lucrurile simple.
Râdeau de lucrurile banale.
Râdeau de întâmplări şi amintiri.
Fără bani, Fără orgoliu personal.
Viaţa era simplă. Era liniştită.
Şi când vara s-a terminat, toţi au plecat la facultate. Fiecare în alt oraş. Unii chiar în acelaşi oraş, dar ceva s-a schimbat. Ceva s-a rupt. Acum sunt doar amintiri, chiar dacă suntem la un telefon distanţă.
Îmi e dor de toţi şi ştiu că nu o să mai fie cum a fost, dar îmi e dor.