Un avion decolează din Bucureşti, de pe aeroportul Otopeni la ora 4... la ora 4-30 trece prin faţă geamului de la căminul în care stau.
Privesc spre el şi mă gândesc la oamenii din el...
Ei nu mă cunosc, Eu nu îi cunosc, dar ştiu atât că eu privesc spre ei şi îi văd printre nori, iar ei privesc pătura de nori şi de fapt privesc spre ceilalţi rămăşi la sol.
Astfel fiecare privim spre ceilalţi...fără să ne observăm că ne căutăm pe noi în ceilalţi.
Nici nu îmi dau seama dacă ceea ce scriu are semnificaţie sau pur şi simplu ceilalţi se regăsesc în cuvintele şi gândurile mele...
Oricum...
Şi mâine e o zi...
Încă mai avem timp.