Ne stingem uşor


 Îmi lipsesc nopţile de vară când stăteam întins pe pat şi ascultam teatru radiofonic la ora 3:30 noaptea şi în boxele ieftine de la calculator răsuna "Steaua fără nume " a lui Mihail Sebastian.
 Când aşteptam cu sufletul la gură replicile şi în îndepărtare parcă se auzea sunetul trenului care mă chema spre el şi o aducea pe Mona în lumea mea , dar eu ştiam că sunt Alcor şi că nu am să o văd niciodată.Pentru că la fel că în piesă de teatru: "O stea nu se abate nicodată din drumul ei "

 Şi aşteptam clipa când drumurile noastre s-ar fi intersectat şi chiar ştiind că fericirea noastră ar fi durat doar o secundă, o clipă ,o respiraţie ,un fum de ţigară, aş fi ştiut în ce direcţie să îmi îndrept capul când aş fi simţit că norii mă apăsa.

 Îmi e dor de iarba care mă îmbrăţişa când mă uitam la cer şi niciodată nu era geloasă.
 Acum nu aud decât câinii de afară care strigă la luna. De parcă luna le-a greşit vreodată cu ceva.
 Însă ştiu că în una din zilele astea am să şterg praful de pe tenişi şi am să îmi îndrept privirea înainte. Nu am să mai privesc fumul cum se prelinge spre infinitul vidului ci am să mă resemnez în condiţia mea.

 Sunt un călător fără bilet şi acuşi e staţia mea. Sunt creaţia tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit şi toate întâmplările ce m-au marcat. Sunt o copie a unor copii, însă nu sunt o copie a ta.

 De data asta eu voi fi cel egoist, iar tu vei fi povara mea, iar când tu vei clipi eu voi pleca, şi nu voi rămâne decât un trecător prin viaţa ta.