Bătaia unui fluture poate crea un cataclism natural. Inima noastră bate atât de repede uneori, încât tot ce simţim sub picioare se uită... mâinile încep să tremure şi respiraţia îşi pierde controlul.
Ca o casetă de casetofon am putea derula înainte şi înapoi, am putea accesa acele momente, amintiri care ne fac să ne simţim umani. Am putea deveni proprii zei s-au am deveni nişte fantome ale propriile amintiri, dar rămâne o poveste nescrisă...
O întrebare fără răspuns...
Rămânem umani şi ne căutăm răspunsurile în zei, în timp ce ne adăpostim de fantome. Ne ascundem în spatele unor pereţi ridicaţi de noi înşine. Şi în spatele fricii ne căutăm scuze.
Ahh, iubesc să fiu uman şi să ridic într-o zi un ciocan şi să dărîm toţi pereţii ce încearcă să mă ţină captiv.
Nu are cum să fie totul fără sens...
Nu are cum să existe atât dezechilibru.