Pe aripile toamnei,
Îşi îndreaptă paşii,
Pe strada aglomerată,
Printre oameni fără sens,
Cu privirea îndreptată,
Către copaci goi,
De frunze abandonate.
Însă se gândeşte la el,
La cafeaua lui de dimineaţă,
La zâmbetul de după-amiază,
La privirea sa când noaptea vine.
O priveşte dulce,
O sărută mirosind
A arome de cafea.
Şi se culcă liniştiţi,
Adormind cu toamna în geam.