Mergeam pe stradă ,peste tot erau numai melci, care mai de care mai grăbit să fugă din calea paşilor mei.
Pământul tremura sub picioarele mele, iar tenişii mi se udau .
Păşeam numai prin gropile pline de apă de ploaie ,abia căzute peste frunzele prăfuite .
Era într-una din zilele lunii martie când nu ştii când o să îţi adie vântul în păr sau soarele care o îţi crapă buzele .
Îmi îndreptam paşii aiurea , îmi aminteam de zilele când eram mic şi secundele mi se păreau zile, iar clipele erau atât de fragile în calea melcilor adormiţi.
Nu am înaintat prea mult , acum totul pare schimbat şi soarele zâmbea printre ramurilor copacilor tăcuţi.
Melci se ascunseră printre frunzele prăfuite şi îmi era frică ca nu cumva talpa roasă a tenisului meu să îi strivească.
Am rămas blocat cu gândul la zâmbetul din ochii tăi .
Am ajuns să împărţim un pachet de ţigări pe nişte scări reci.
Să ne sărutăm până la prima rază de soare.
Să uităm de tot şi să ne confundăm într-o îmbrăţişare .