Şi aşa începe o nouă noapte albă al cărui sfârşit îl anunţa cafeaua şi ţigara de dimineaţă.
Mi-am promis că asta e ultima,dar se pare că fericirea poate să mai aştepte.
Noi oamenii simpli suntem prea ocupaţi cu viaţa ,aşa că nu mai avem timp să judecăm şi să etichetăm oamenii din jur.
Preferăm liniştea dimineţii când totul e aşa de logic şi uşor,întrucât ne amăgim cu vise pe care noaptea întotdeauna ni le fărâmă.
Trag şi ultimul fum din ţigară , sorb ultima gură de cafea şi îmi îndrept paşii către uşă de metal unde mă aşteaptă aerul de iarnă a lunii februariei, dar nu-i nimic am luat cu mine tot ce aveam nevoie ca măcar un vis să devină realitate.